44 de milioane în plus pentru salariile din CEO! Cum vor fi împărțiți banii

Lupta pentru majorări salariale este departe de a fi stinsă în Complexul Energetic Oltenia. În timp ce administrația anunță că a găsit încă 44 de milioane de lei pentru majorarea fondului se salarii, sindicaliștii plusează și mai cer alte 10 milioane de lei. Dispute sunt și în ceea ce privește modalitatea de împărțire a banilor, pentru că nu toată lumea împărtășește ideea creșterii lefurilor pentru toți salariații, ci mai degrabă o uniformizare. Investițiile în retehnologizare sunt și ele puse sub semnul întrebării, deoarece tot mai multe voci spun că banii de salarii vor fi luați de la investiții.

Sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia au obținut în urma întâlnirii cu ministrul Energiei o majorare a fondului se salarii cu 44 de milioane de lei, iar documentul oficial poartă deja semnătura șefilor din companie. Eugen Iovan, liderul sindical de la Turceni, spune, însă, că se poate chiar mai mult și vrea ca banii să ajungă la toți angajații. „Credeți că în minutele acelea în care a stat cu noi, domnul ministru a avut viață ușoară? Au fost discuții dure, s-au aruncat cuvinte grele și de o parte și de cealaltă. În afară de cei 24 de milioane de lei mai sunt identificați încă 20 și urmează să mai găsească încă 10, am vrea noi. Astăzi vom stabili exact sumă, criterii și tot ce trebuie. Există posibilitatea să primească toată lumea, depinde de fiecare unitate, sucursală cum își face socotelile. Pentru mine este important tot personalul, de sus, de la director și până la poartă. La Turceni va fi o transparență totală”, spune Iovan.

„Vreți salarii, tăiem din fondul de investiții”

Cel care îi taie elenul lui Iovan este chiar Nicu Bunoaica, liderul de la Cariera Lupoaia. Acesta este convins că o astfel de majorare a salariilor va pune și mai mult în pericol siguranța minerilor și energeticienilor care cer retehnologizarea utilajelor. „Trebuie să ne gândim de unde luăm banii. Din câte știu, acești bani, pe care și domnul director Boza a vrut să-i dea, sunt din investițiile care trebuiau făcute în minerit. Este imperios necesară o investiție majoră în utilajele din cariere, pentru că excavatoarele sunt în moarte clinică. S-a cerut, dar ministrul a spus că dă bani din investiții, nu le-a dat guvernul ceva suplimentar. Așa a propus și domnul director – vreți salarii, tăiem din fondul de investiții. Acei 10% îi putem lua din contracte care erau păguboase pentru CEO. Am cerut ca alimentarea carierelor și termocentralelor să se facă din sursă proprie, pentru că noi producem energia, dar o luăm din sistem la prețuri exorbitante. Acolo se puteau face mari economii. Putem face acea microcarieră de calcar pe care îl folosim la desulfurare, care ne poate aduce milioane în contul CEO pentru salarii. Sunt terenuri, clădiri, biserici pe care le ținem în patrimoniul CEO și plătim impozite la stat”.

„Dă la fiecare salariat câte 100 de lei”

Tot Bunoaica propune ca prioritate la majorarea salariilor să aibă cei cu lefuri mici, pentru a se ajunge, într-un final, la uniformizarea veniturilor în cadrul Complexului. „Din punctul meu de vedere este o mare nereușită. Credeți că dacă dă la fiecare salariat câte 100 de lei, se rezolvă discrepanțele dintre salarii? Nu, numai o grilă de salarizare și reașezarea salariilor pe meserii poate să rezolve această discrepanță. Trebuie să fim apropiați ca salarii. Se poate face acest lucru, dacă sindicatele înțeleg și vor să facă ceva pentru oameni”, a adăugat Nicu Bunoaica, liderul sindical de la Cariera Lupoaia.

Post-ul 44 de milioane în plus pentru salariile din CEO! Cum vor fi împărțiți banii apare prima dată în Impact In Gorj.

Source: Impact in Gorj

M P

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: