Japonezii sunt interesați să modernizeze termocentrale Turceni și Ișalnița

Reprezentanții companiilor japoneze care l-au însoțit prim ministrul nipon Shinzo Abe în vizita oficială în România s-au arătat interesați de continuarea lucrărilor de modernizare a termocentralelor Turceni și Ișalnița, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, care au beneficiat, în trecut, de tehnologia japoneză.

„Proiecte concrete despre care s-a discutat în cadrul întrevederii de la Palatul Victoria au fost podul suspendat peste Dunăre Brăila – Tulcea, care va fi construit de către o asociere de firme italiene și nipone și pentru care a fost semnat contractul chiar ieri, la Ministerul Transporturilor, precum și începerea, în cursul acestui an, a lucrărilor de construcție a magistralei de metrou M6, care va lega Bucureştiul de aeroportul Henri Coandă și care va fi construit, de asemenea, cu participarea unor firme nipone. Alte exemple de colaborare româno-nipone în plan economic care au fost menționate în cursul întrevederii au fost reabilitarea și modernizarea centralelor Turceni, Paroșeni și Ișalnița și memorandumul semnat la sfârșitul anului trecut pentru realizarea unui studiu energetic vizând eficientizarea sistemului de termoficare din București“, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Post-ul Japonezii sunt interesați să modernizeze termocentrale Turceni și Ișalnița apare prima dată în Impact In Gorj.

Source: Impact in Gorj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: