Verdict în dosarul celui mai mare caz de muncă „la negru” din istoria Gorjului

Cel mai mare caz de muncă „la negru“ din istoria județul Gorj, descoperit de inspectorii de muncă în localitatea Turburea, s-a încheiat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, prin clasarea cauzei. Peste 100 de persoane au fost găsite la muncă fără forme legale de angajare pe un șantier de amenajare a unui parc fotovoltaic. Se întâmpla în anul 2013, iar un an mai târziu administratorul firmei din Oradea, Drimex Solar SRL, care a executat lucrările la parcul fotovoltaic a scăpat de răspunderea penală ca urmare a deciziei procurorului care s-a ocupat de acest caz.

George Romanescu, inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, spune că a fost unul dintre cazurile rare chiar și la nivel național: „Au fost două cazuri. Acolo am avut o informație și ne-am deplasat acolo. Au fost două cazuri pe raza comunei Turburea. La vremea respectivă, conform legii, instituția era obligată să sesizeze Parchetul, lucru care s-a și întâmplat. Am înaintat documentele către parchet pentru finalizarea cercetărilor. Noi am mers la fața locului, am luat acele declarații de la persoanele surprinse. Nu a fost ușor. Am avut o colaborare bună cu Poliția și Jandarmeria. Am deplasat tot efectivul Inspectoratului Teritorial de Muncă. Este un caz rar chiar la nivel național“.

Ce au stabilit procurorii

Dosarul penal pentru muncă la negru a fost clasat în vara anului 2014 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești. În ordonanța de clasare se arată că la sfârșitul lunii mai 2013, reprezentanții ITM, împreună cu polițiștii, au găsit 99 de persoane „care desfășurau activități de montare panouri solare într-un parc fotovoltaic amenajat, fără forme legale“. De asemenea, în luna iulie s-au găsit din nou în același loc încă 11 persoane care lucrau tot fără forme legale. Au fost depuse și două denunțuri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești. Au fost deschise două dosare penale cu privire la cele două fapte, care s-au conexat într-unul singur.

Procurorii au arătat, în ordonanța de clasare, că persoanele prinse la muncă fără forme legale le-au declarat polițiștilor că se aflau în prima zi și că susțineau o probă de lucru: „Aceea a fost prima zi când s-au prezentat la acest punct de lucru, se aflau în perioada de probă de lucru și încă nu negociaseră condițiile de muncă și remunerarea acesteia. Acestea au mai precizat că s-a prezentat la acest punct de lucru în dimineața zilei de 29-05-2013, în jurul orelor 7,00-8,00 cu intenția de a se angaja ca muncitori necalificați și li s-a solicitat de reprezentanții societății să facă o probă de lucru la montarea panourilor fotovoltaice pentru a li se verifica abilitățile necesare, urmând ca în funcție de deprinderile fiecăruia să li se încheie contracte de muncă pe o perioadă determinată de 30 de zile, în schimbul unei remunerații de 9 lei/oră ce le va fi plătită la sfârșit de săptămână“. Procurorii menționează că, după efectuarea controlului, 160 de persoane au fost angajate și au lucrat temporar la montarea panourilor. În cazul celor 11 persoane care munceau „la negru”, procurorii vin cu o nouă explicație: „În data de 08.07.2014, când șantierul era pe finalizare, la punctul de lucru s-au prezentat din nou reprezentanții ITM Gorj însoțiți de organele de poliție, ocazie cu care au fost depistate 11 persoane, care prestau activități la parcul fotovoltaic, mai exact montau cutii invertor, cărora le încetaseră contractele de muncă înainte cu trei zile. (…) O parte din persoanele respective au declarat că nu aveau cunoștință despre încetarea contractelor de muncă, iar lucrarea era pe finalizarea și s-a impus să continue activitatea la panourile solare pentru câteva zile“. Procurorul de caz a considerat că lucrarea nu a fost finalizată din motive obiective și că a fost nevoie ca salariații să fie chemați pentru încă o zi.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești consideră că faptele nu reprezintă infracțiune și a propus clasarea dosarului.

Post-ul Verdict în dosarul celui mai mare caz de muncă „la negru” din istoria Gorjului apare prima dată în Impact In Gorj.

Source: Impact in Gorj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: